In douăzeci şi patru de ore, afierosiţi măcar o jumătate de oră pentru a spune rugăciunea fără să ţineţi metania în mână. Să faceţi aceasta la orice oră, dar mai de preferat la orele 10-11 noaptea. S-o rostiţi cu implorare, rugător, plângător: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Cultivaţi aceasta şi veţi vedea ce rod va face. De la jumătate de oră o vei spune apoi o oră, dar ia aminte ca în acel timp nici telefonul să nu sune, nici să spui: „A, această treabă trebuie să o fac acum”, sau să te cuprindă somnul, sau vreun gând hulitor să treacă prin mintea ta. Închide telefonul, termină-ţi toate treburile şi fă aceasta o jumătate de oră, nu mai mult şi vei vedea că acest copăcel pe care îl plantezi acum mâine-poimâine va face rod. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, şi Sfântul Vasile cel Mare de la aceasta au început. Un mic copăcel şi au devenit luminători ai lumii.
Cu această rugăciune în inimile noastre, cerem ajutorul lui Hristos, chiar atunci când mărturisim greşelile noastre. Nu trebuie să fie rostită ca şi cum recităm o formulă sau am încerca să Îl influenţăm pe Dumnezeu cu cuvinte magice, ci din inimă, cu concentrare deplină.
Noi vorbim Domnului direct, cu smerenia intensă a vameşului care, spre deosebire de fariseul îndrăzneţ şi vorbăreţ, putea doar să se bată în piept şi să spună: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 9-14).
Persoana care se roagă cu Rugăciunea lui Iisus în acest mod este om care creşte în cunoaşterea lui Dumnezeu, adică un om care se apropie de Dumnezeu. Da, omul foloseşte cuvinte şi noi credem că aceste cuvinte sunt adevărate. Deşi scopul nu sunt cuvintele în sine, ele sunt necesare celor mai mulţi dintre noi pentru a ne concentra mintea şi a ne deschide inima în smerenie şi pocăinţă.
Dacă încerc să stau în linişte chiar şi pentru câteva minute, în rugăciune fără cuvinte, mintea mea rătăceşte teribil. Nu sunt un expert al rostirii Rugăciunii lui Iisus, dar o consider foarte folositoare pentru cel care vrea să stea așa cum se cuvine înaintea Domnului.
Dacă ne adresăm Lui cu smerenie şi pocăinţă, simţim puterea şi prezenţa Sa în viața noastră. Sufletul nostru devine mai fin racordat la ceea ce face El, iar El răspunde chemării noastre de a ne ajuta.