Să ne rugăm astăzi, 5 iulie, Sfântului Atanasie

 „De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti, cum, cu trupul, la luptele cele nevăzute ai ieşit, pururea mărite şi ai rănit cetele demonice. Pentru care, Sfinte Atanasie, Hristos ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceea, părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având numirea nemuririi, cât ai fost cu viaţă, după ce te-ai mutat de la cele vremelnice, te-ai arătat părtaş nemuririi celei adevărate, Părinte Atanasie. Stând, deci, acum înaintea lui Hristos, adu-ţi aminte de noi cei ce te pomenim pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din copilăreasca pruncie făcându-te cinstitor de Dumnezeu, cuvioase, lipsa părinţilor tăi nicidecum nu te-a împiedicat în dobândirea virtuţii, căci toată pofta şi dorirea cu totul ai întors-o către Însuşi Cel Ce te-a zidit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind cuprins de dorirea ta şi legat cu dragostea către tine, îndrăznind, cânt ţie laudă cu buze întinate. Pentru aceea, părinte, fii mie îndurător şi dă-mi putere să-ţi aduc laudă după vrednicie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin”

Filed under: Rugaciunea zileiTagged with: ,