“Să nu fugim de îngeri! Să nu fugim de darul Lui Dumnezeu! Nu trebuie să ne fie frică să ne apropiem de Hristos!”
– Arhimandrit Ghelasie Țepeș –
“Voi de ce credeți că arăta ca Moș Crăciun la 58 de ani? Păi, Părintele Ghelasie cât timp a trăit, s-a îngrijit de toți și de toate, numai de el nu! Cât timp a trăit, nu s-a odihnit, tot timpul a alergat și s-a rugat pentru noi. Deseori îl rugam să se odihnească, iar Părintele îmi răspundea cu zâmbetul pe buze:
,,Am eu vreme de odihnă, nu te teme, toate la timpul lor!”
Acum a sosit vremea, acum Părintele se odihnește cu adevărat. Veniți la mormântul Părintelui, rugați-l să vă ajute, urmați învățătura Părintelui, pomeniți-l în rugăciunile voastre…” – (aceste cuvinte nu-mi aparțin, și vreau ca ce-l ce a spus aceste cuvinte, de față fiind, să rămână anonim, din respect pentru acesta).
Părintele a fost un iubitor de mir, tot timpul avea în mâinile sale sfinte un mir. Țin minte că într-o sâmbătă, pe înserate, în primăvara acestui an, mă plimbam prin curtea Mănăstirii și l-am zărit pe Părintele. În acel moment, în curtea Sfintei Mănăstiri eram doar noi doi. Părintele Ghelasie stătea în pridvor, pe scaunul său și citea dintr-o cărticică albă, cel mai probabil un Acatist. De unde mă aflam îi vedeam foarte bine silueta, vedeam că citește, însă nu-i vedeam chipul. Tare mult îmi placea să mă uit la chipul său. Părintele avea un chip luminat, o privire blândă și un zâmbet de prunc. Avea un chip de Sfânt! M-am apropiat în șoaptă să nu-l deranjez, vroiam să mă uit la chipul său, preț de câteva secunde, doar atât. Pe la orele prânzului împreună cu soția fiind, Părintele ne-a binecuvântat, ne-a ascultat și ne-a dat sfântă învățătură.
M-am deplasat pe aleea principală, alee pe care se află și fântâna arteziană. Între mine și Părintele erau zeci de tufe înalte de flori, în special trandafiri. Din cauza acestor tufe de trandafiri nu putem să-i văd bine chipul. Părintele citea în continuare, sau mai bine spus, se ruga. Între ultimile două tufe de flori exista un spațiu lipsit de vegetație, sau mai bine spus cu o vegetație mai puțin înaltă, de unde puteam să-i văd chipul frumos. Așa că m-am oprit acolo, m-am dispus oarecum în ascuns, să nu-l deranjez, și m-am uitat la chipul său. Simțeam cum, chipul Părintelui îmi face ordine în minte și în inimă, simțeam cum răul din mine dispare, mă simțeam om, sau mai bine spus creștin, atât pe dinafară cât și pe dinăuntru. Eu, cel mai mare păcătos în viață, eu, cel ce respir fără de folos aerul pe acest Pământ, doar pentru că-i priveam chipul Părintelui mă simțeam mai bun și mai curat. În acele momente simțeam că nu sunt pierdut, simțeam că iubesc, dar nu trupește, simțeam că iubesc curat și total. Eram destul de bine camuflat, sau mai bine spus ascuns după acele tufe de vegetație și de flori, însă după aproximativ 5 secunde, Părintele m-a observat, a zâmbit și a rostit următoarele cuvinte:
“Ce, mă, ai vrut doar să mă vezi?!? N-o iată-mă!”
M-am rușinat și am vrut să-i cer iertare, însă Părintele, amuzat vizibil de reacția mea, plin de iubire mi-a zis așa:
“Nu te sfii! No hai, vino și șezi aici lângă mine! Hai, că amu suntem doar noi doi! Hai vino și spune-mi care îți e năcazul! Că d-aia veniți la mine, fiindcă aveți năcazuri și supărări și întristări, nu-i așa?”
După ce mi-am zis necazul și am primit sfântă învățătură, Părintele m-a binecuvântat și m-a miruit. Felul în care Părintele Ghelasie m-a binecuvântat și m-a miruia a fost total ieșit din comun, a fost sfânt și plin de iubire. M-a binecuvântat astfel: Mi-a pus cu grijă și dragoste mână pe cap și mi-a făcut Sfânta Cruce pe creștetul capului. Apoi, cu blândețe, mi-a atins ceafă cu palma mâinii sale și mi-a așezat fruntea la pieptul său, ușor și cu multă dragoste, așa cum părinții procedează cu pruncii lor. Mi-a ținut fruntea la pieptul său, iar cu mâna sa mi-a mângâiat creștetul capului părintește, duhovnicește și cu multă dragoste. Apoi, m-a miruit astfel: A început să mă miruiască pe frunte, apoi pe mâini, (mi-a făcut sfânta cruce, cu ajutorul mirului, pe frunte și pe mâini), așa cum se procedează. După aceea mi-a miruit tot capul de sus până jos, din dreapta spre stânga, pe gură, pe ochi, apoi pe gât, apoi tot spatele,apoi pe piept, apoi la inimă și apoi pe burtă. I-am mulțumit și i-am sărutat sfânta mână. Înainte de a pleca mi-a spus așa:
“Mă, te-am miruit peste tot cu Sfântul Ioan Gură de Aur, mă, să știi că este diferență de cum ai venit la mine și de cum pleci de la mine! Amu tăt miroși a Sfântul Ioan Gură de Aur! Mă așa să rămâi și așa să miroși ca amu, ai înțeles? Dumnezeu să te ocrotească și să te ajute!”
Sărut-mâna, Părinte și îți mulțumesc pentru tot!”