Să rostim astăzi, 23 august, Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Lupus

Mucenicul Tău, Doamne, Lupus, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Stih: Sfinte Mucenice Lupus, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te pururea de strălucirile cele neînserate şi stând înaintea Luminii Celei Dumnezeieşti, luminează sufletul meu al celui ce laud pomenirea ta cea strălucită şi purtătoare de lumină, ostaşule al lui Hristos, viteazule pătimitor.

Stih: Sfinte Mucenice Lupus, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intrând în vitejeştile lupte ale mucenicilor, ai mărturisit pe Dumnezeu, cum că S-a arătat pe pământ şi firea omenească a îndumnezeit-o, prea înţelepte; şi pe idoli i-ai pierdut prin puterea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Umplându-ţi-se inima de apele vieţii, ca un râu Dumnezeiesc, ai uscat curgerile înşelăciunii; şi cu credinţa ai adăpat cugetele oamenilor, care odrăslesc roadă cerească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin

Filed under: Rugaciunea zilei