Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Stih: Sfinte Apostole Toma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Fiul lui Dumnezeu Cel fără de început, Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce S-a arătat pe pământ cu Chipul precum suntem noi, pe Care L-ai văzut, mărite, ale Cărui mâini şi coasta cu palma le-ai pipăit, roagă-L să mântuiască pe robii săi.
Stih: Sfinte Apostole Toma, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ştiutorul celor ascunse şi Cel Ce cercetează rărunchii şi ispiteşte inimile, Dumnezeul meu, Iisus, pe tine, Sfinte Apostole Toma Preafericite, te-a primit slujitor Dumnezeieştii Sale arătări şi mărturisitor şi Dumnezeiesc Apostol.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Râu de ape Tainice te-ai arătat, Apostole Toma, care adăpi faţa pământului şi adunarea Bisericii, cu curgerile cunoştinţei de Dumnezeu; şi cu repejunea Duhului ai gonit înşelăciunea mulţimii zeilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin