Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eutihie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Ca pe uscat umblând Israel în adânc a luat urma şi pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbogăţindu-te cu virtuţi şi luminându-te cu Luminile cele Strălucitoare ale darurilor lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de patimile ticăloşiei prin rugăciunile tale, ca să te laud, Preaînţelepte Ierarhe Eutihie.
Stih: Sfinte Părinte Eutihie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viţă sădită din cer în curţile lui Dumnezeu ai odrăslit, adevărat îndestulată cu roadele faptelor celor bune, împreună şi cu ale minunilor, Sfinte Părinte Eutihie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcând mintea stăpână, ai biruit tirania patimilor, cuvioase. Pentru aceea, înălţându-te cu aripile nepătimirii, ai ajuns tocmai la Locaşurile lui Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin