Auzi-ne pe noi, Milostive şi Puternice Doamne, ca prin rugăciunile noastre să se reverse harul Tău asupra noastră.
Fii milostiv, Doamne, adu-Ţi aminte de porunca Ta, ca să se înmulţească neamul creştinesc, şi fii nouă ocrotitor milostiv, ca să se păstreze prin puterea Ta ce ai rânduit Tu.
Tu ai făcut cu puterea Ta din nimic şi ai pus început lumii, l-ai făcut pe om după chipul şi asemănarea Ta şi ai sfinţit Taina Căsătoriei prin care se preînchipuie taina unirii lui Hristos cu Biserica.
Auzi-ne pe noi, Milosârde, pe robii Tăi care suntem uniţi prin Taina Căsătoriei şi cerem ajutorul Tău, revarsă mila Ta asupra noastră, ca să vedem pe fiii fiilor noştri până în neamul al treilea şi chiar al patrulea şi să ajungem până la adânci bătrâneţi şi să se învrednicească de Împărăţia Cerurilor prin Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvin toată slava, cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în vecii vecilor.
Amin.