Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului este cunoscută în tradiţia creştină ca “Sâmbăta lui Lazăr”.
Tradiţia spune că în sâmbăta dinainte de Duminica Floriilor credincioşii duc ramuri de salcie la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Cunoscută ca şi Sâmbăta lui Lazăr, în această zi Biserica face pomenirea învierii lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos înfăptuită în Betania. Creştinii se roagă Domnului ca toţi cei adormiţi să fie aşezaţi „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea”.
Înaintea intrării Domnului în Ierusalim în Duminica Floriilor, Iisus face o minune. L-a înviat pe prietenul Său Lazăr din Betania, care a fost mort patru zile şi îngropat. A fost considerată o dovadă incontestabilă a dumnezeirii lui Iisus. Dar nici măcar această minune a biruirii morţii evidente de către Acela ce „cu moartea pe moarte a călcat” nu avea să împiedice toate acele tragice, dar mântuitoare evenimente care aveau să urmeze în săptămâna următoare evenimentului din Betania. Învierea lui Lazăr preînchipuie învierea cea de obşte, a tuturor, şi de aceea în această sâmbătă se face pomenire generală pentru morţi.
Minunea învierii din morţi a lui Lazăr aduce aminte de un mare adevăr pe care Biserica ni-l aminteşte prin tradiţiile şi rânduielile ei. Cei care au murit şi nu mai sunt printre noi, nu sunt uitaţi, nu sunt „în nefiinţă”, aşa cum se obişnuieşte să spunem ei sunt pomeniţi în Biserică, iar sâmbăta, în mod deosebit, se săvârşesc slujbe speciale.
În timpul slujbei, Dumnezeu este rugat să le dăruiască iertarea păcatelor prin care au greşit în timpul vieţii şi să fie rânduiţi întru fericirea cea veşnică. Chiar dacă trupul rămâne neînsufleţit, este îngropat şi se descompune, sufletul îşi continuă existenţa în lumea veşniciei. Crezând în Înviere şi mărturisind legătura strânsă care există între suflet şi trup, Sfinţii Părinţi au hotărât ca Biserica să facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, să se roage pentru ei, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Este considerată dovada dragostei care nu-i uită pe cei care nu mai sunt printre noi şi care este mai puternică decât moartea, chiar şi dincolo de pragul mormântului.
Conform Tradiţiei, după minunea făcută de Iisus, Lazăr a fost numit episcop al oraşului Chition şi a trecut la cele veşnice la 30 de ani de la învierea sa.
Sursa: romaniatv