Se redeschid bisericile! Oficierea slujbelor va fi permisă și în interiorul bisericilor

Oficierea de slujbe va fi permisă și în interiorul bisericilor, a anunțat marți premierul Ludovic Orban: „Cei care au titrat că se redeschid bisericile nu au redat corect adevărul”, a adăugat premierul.

“Față de decizia de vineri, am luat decizia de a permite oficierea de slujbe și în interiorul bisericilor. Vreau să fac o precizare – noi nu am închis bisericile. Bisericile au fost deschise în această perioadă. Singurul lucru care nu s-a permis a fost oficierea slujbelor. S-au permis, de exemplu, diferitele evenimente pentru botezuri, căsătorii, sigur cu număr limitat de persoane. De asemenea, bisericile nu au fost închise, deci cei care au titrat că se redeschid bisericile nu au redat corect adevărul”, a declarat Ludovic Orban.

El a precizat că va fi un număr redus de credincioși care vor putea asista din interior la oficierea slujbelor și doar cu respectarea unor reguli precum cele de distanțare fizică, purtarea măștilor de protecție și cele privind dezinfectarea spațiilor comune.

Reprezentanții Patriarhiei Române au transmis, marți, după anunțul premierului Ludovic Orban privind redeschiderea bisericilor, că „a primit cu bucurie decizia intens așteptată și integral justificată a autorităților de a permite oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor, cu participarea credincioșilor, în condițiile respectării unor reglementări limpezi și încă necesare”.

„Este esențial să recuperăm constant, dar cu discernământ, deplina normalitate a vieții noastre sociale. Acest lucru ne privește pe fiecare în parte și ne solicită responsabilitatea personală. Credința autentică civilizează, rodește atenție morală, grijă și respect față de celălalt. De aceea, credința onorează în cel mai înalt grad. Ca și respectarea ei”, arată Patriarhia.

Filed under: Citate religioase, RugaciuniTagged with: ,