Se rostește astăzi, 8 ianuarie, Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te lui Iisus, Înce­pătorului înţelepciunii, ca la deschiderea gurii mele să-mi dea har, Sfinte Părinte Gheorghe, ca să cânt, eu necântăreţul, pomenirea ta, după vrednicie, cu cântări Dumnezeieşti, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vieţuit-ai pe pământ ca fără de trup, Mare Cuvioase Gheorghe; şi după aceea te-ai adăugat Cetelor celor fără de trup, alcătuind Ziditorului cântări întreit sfinte şi primind luminarea de la Dânsul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cugetele tale cele mai presus de lume, nu ai ţinut seamă de lume; iar nevoindu-te în lumea unde S-a îngropat Hristos, te-ai mutat de acolo către lumea cea cu totul curată, numărându-te înţelepte, cu Cetele celor întâi-născuţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Deschizându-mi gura, Prea­curată, voit-am din inimă să te cânt pe tine, care ai născut pe Înţelepciunea Cea în Ipostas. Dar, ca un necurat, neputând să te cânt precum se cade, Preacurată, cer ajutorul tău.

Amin

Filed under: Rugaciunea zilei