Se rostește pe 25 iulie. Rugăciunea puternică pe care este bine să o spui de Adormirea Sfintei Ana

“Pe Ceea ce a născut Viaţa în pântece o ai purtat, pe Curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Sfântă Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greşeli, pururea Fericită. Iertare de greşeli şi izbăvire de rele şi îndreptare vieţii cere pentru mine acum, cel ce laud astăzi a ta de lumină purtătoare pomenire şi dumnezeiască strălucire, Sfântă Ana Prealăudată.

Ai născut cu dumnezeiască cuviinţă pe cea care a născut Viaţa. Pentru aceasta, la Viaţa Cea pururea Vie te-ai mutat, desfătându-te în bucuria cea de negrăit şi în lumina cea neînserată, Sfântă Ana, de Dumnezeu chemată. Darul cel dumnezeiesc, Sfânta Ana, s-a mutat la bucurie, adică la Hristos, pe Care L-a născut fără de sămânţă fiica ei cea Curată; şi cu multă îndrăzneală stă înaintea Domnului, rugându-se să ne mântuiască pe noi pe toţi. Din tine ne-a strălucit nouă Soarele Dreptăţii şi a luminat tot pământul, cu cunoştinţa de Dumnezeu şi a stricat negura necredinţei, Curată, cu totul fără prihană şi Preafericită. Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt. Sfântă, Preabinecuvântată Ana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Amin”.

Filed under: Rugaciunea zileiTagged with: ,