Se spune astăzi, 26 mai, Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Carp, unul din cei şaptezeci

Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cânta-voi Ţie Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popoare din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele lui şi puterea lui.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce cu dragoste săvârşesc purtătoarea de lumină, sfinţită şi prealăudată şi preacinstită pomenirea ta, umple-i de dumnezeiasca lumină prin rugăciunile tale apostole.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind dat cu totul Stăpânului, ai păzit nevătămate legile Lui cele cinstite şi pe cei fărădelege i-ai învăţat buna lege, apostole.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubind mintea cea mai presus de gând, preasfinţite, ţi-ai luminat mintea cu privire tainică şi lumea o ai luminat, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin

Filed under: Rugaciunea zileiTagged with: ,