Rostește următoarele rugăciuni care te feresc de necazuri și orice rău!
„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău„.
Și o altă Rugăciune către Maica Domnului de ziua Sfântului Acoperământ.
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!
Sau puteţi spune această rugăciune scurtă ori de câte ori aveţi o problemă:
„Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi de tot răul și acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.”