Sfântul Cuvios Marchian și haina prealuminată

Ne minunăm cu toții de petrecerea în trup a Cuviosului Marchian, de milostivirea lui și de curăția vieții lui:

În vremea împărăției lui Marchian și a Pulheriei (450-457), a înflorit cu bunătățile în Constantinopol, prea minunatul bărbat Marchian fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, fiind născut din părinți dreptcredincioși, de neam bun și bogați. Și aceștia, mutându-se din Roma cea veche în cea nouă, au luat cu dânșii și pe fiul lor Marchian, copil tânăr, care străbătea bine învățătura cărții și se de prindea cu obiceiuri bune și plăcute lui Dumnezeu. Acesta venea des la biserică și se sârguia spre cântarea bisericească. Pentru acest lucru era iubit de patriarhul din acea vreme, care l-a rânduit între clericii săi.

Iar după puțină vreme, deși tânăr de ani, dar bătrân cu înțelepciunea și cu curăția vieții, patriarhul l-a socotit a fi vrednic de rânduiala preoției, apoi l-a pus și iconom al bisericii celei mari.

Și murind părinții săi, multe averi i-au rămas fericitului Marchian, pentru că era singurul născut; astfel, toate bogățiile părinților au intrat în mâinile lui, pe care nu le-a cheltuit în deșert, ci pe toate le-a dat lui Dumnezeu, îndestulând pe cei săraci, iar bisericile Domnului le-a înnoit, zidind și altele din temelie. Și între acestea a zidit cu multă cheltuială o biserică nouă și prea frumoasă, în cinstea Sfintei Mucenițe Anastasia.

Iar când unul din prietenii lui se mira de atâta cheltuială de aur la zidirea și înfrumusețarea bisericii, sfântul a zis către dânsul: „De-aș avea o fiică și aș voi ca s-o logodesc cu cineva dintr-un neam bun, oare n-aș cheltui mulțime de aur ca s-o pot dărui cu mulțime de podoabe? Acum, hotărând în mintea mea ca să zidesc biserica cea mai frumoasă a miresei lui Hristos, care și-a vărsat sângele pentru Dânsul, voi putea oare să-mi cruț averile mele? Oare spre împodobirea aceasta nu mă voi îngriji mai mult?”

Astfel era de milostiv pentru buna podoabă a bisericilor, iar pentru sine era scump și nemilostiv, neiubind împodobirea cu haine, ba încă uneori dezbrăcându-se de haina sa cea simplă și dând-o celor săraci, precum va arăta cuvântul de față.

După ce s-a săvârșit biserica Sfintei Anastasia și cu toată podoaba s-a înfrumusețat, a sosit sfințirea ei, chiar în ziua pomenirii acestei mucenițe, la 22 decembrie. Și mergând preasfințitul patriarh Ghenadie la acea biserică cu tot clerul, și împăratul cu toată suita sa, precum și poporul, s-au mutat și moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia din biserica cea mică și veche în cea mare și nouă, zidită de Marchian. Atunci, Cuviosul Marchian, îmbrăcat cu felon, mergând cu ceilalți prezbiteri înaintea caretei în care erau moaștele sfintei, un sărac, apropiindu-se de dânsul, cerea milostenie; iar el, neavând nimic afară de haina în care era îmbrăcat (pentru că două haine niciodată n-a purtat în viața sa), dar nevrând să lase deșert pe cel sărac, tăinuindu-se de toți, a mers la un loc ascuns, și dezbrăcându-se de haina sa, a dat-o săracului, iar el a rămas gol, îmbrăcat numai în felon, făcând acest lucru după cuvântul Domnului: „ Celui ce cere de la tine, dă-i”. Apoi, intrând în rândul său între prezbiteri, a mers înainte, neștiind nimeni ce făcuse.

Și intrând toți în biserică și făcându-se sfințirea, iar moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia fiind așezate cu cinste, preasfințitul patriarh a poruncit fericitului Marchian ca să săvârșească dumnezeiasca slujbă. Venind ceasul spălării mâinilor, se acoperea Marchian cu felonul său, luând seama ca să nu-l vadă cineva că este gol. Iar diaconii și prezbiterii cei ce erau acolo, căutând spre dânsul, l-au văzut că avea pe sub felon o haină prea minunată, ca o porfiră împărătească de mare preț, strălucind ca aurul; de această haină unii se minunau, iar alții se mâniau, grăind între dânșii că un prezbiter nu se cade să fie într-o haină ca aceasta și să slujească Sfânta Liturghie.

Iar acea haină nevăzută, cu care Dumnezeu a acoperit goliciunea robului Său, toți au văzut-o, când cuviosul s-a apropiat ca să se împărtășească cu Preacuratele și de viață făcătoarele Taine. Atunci unii dintre prezbiteri au spus despre aceasta preasfințitului patriarh Ghenadie, care a zis: „Și eu l-am văzut astfel, precum ziceți voi”.

Și, sfârșindu-se slujba, l-a chemat patriarhul în camera sfintelor vase și a început a-l ocărî, zicându-i:

— De ce te împodobești, frate, cu astfel de haină? Oare se cade ție să slujești într-o haină ca aceasta, care este cuviincioasă mai mult împăratului decât prezbiterului?

Iar el cu smerenie a căzut la picioarele lui, zicând:

— Iartă-mă, stăpâne, n-am făcut aceasta; pentru că din tinerețe nu m-am obișnuit a purta haine frumoase și de mare preț, deci cum aș putea acum a mă îmbrăca într-însele?

— Noi toți te-am văzut în haină împărătească, pentru ce te aperi?

Atunci a poruncit să-i ridice felonul și, văzându-l gol, s-a mirat. Iar patriarhul întrebându-l despre acest lucru, fericitul, chiar nevrând, i-a spus ceea ce se întâmplase; cum că pentru Hristos a dat săracului haina cea de pe urmă. Și auzind toți care văzuseră la dânsul, sub felon, haina cea împărătească, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce dă un dar tăinuit ca acesta celor ce-L iubesc. Și de atunci s-a știut de către mulți viața lui cea milostivă.

El a mântuit și multe desfrânate, pe unele prin cuvinte, pe altele prin ale sale faceri de bine, îndemnându-le să-și ia bărbați și să viețuiască după lege; iar pe cele ce din sărăcie se pretau la o petrecere necurată ca aceea, pe acelea în taină miluindu-le din averile sale părintești și îndestulându-le, le întorcea la viața cea cu înțelepciune.

Pe acest fericit bărbat, Dumnezeu l-a iubit, îngerii l-au lăudat și arhiereii l-au cinstit; iar împărații s-au rușinat de el, popoarele s-au minunat și au preamărit pentru dânsul pe Dumnezeu; apoi diavolii s-au temut de dânsul și au fugit, pentru că era cu Dumnezeu și Dumnezeu într-însul.
din cartea: Fapte de milostenie

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,