”Apostole Sfinte Filimon, roaga pe Milostivul Dumnezeu, ca sa daruiasca iertare de greseli sufletelor noastre. Adancul Marii Rosii, cu urme neudate, pedestru trecandu-l Israel cel de demult, cu mainile lui Moise in chipul Crucii, puterea lui Amalec in pustiu a biruit.
Fulgerand cu Lumina harului, Sfantul Pavel cel Preaintelept, ca pe o raza luminoasa te-a lasat, Fericite Filimon, ca sa alungi prin Duhul intrunericul cel prea adanc al multimii idolilor.
Citește aici și ”Cum ne ajută semnul crucii”
Cu Dumnezeiestile impletiri de cuvinte ale Propovaduitorului Pavel ai fost pescuit la credinta si in chip minunat din adancul rautatii pe popoare le-ai scos vii, de Dumnezeu graitorule si le-ai adus la Masa Cea Dumnezeiasca, hrana cuvantatoare.
Povăţuieşte-ne la calea pocăinţei, pe noi cei ce pururea ne abatem spre calea răutăţilor şi mâniem pe Bunul Domnul, Neispitită de nuntă, Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor fără de nădejde, Locaşul lui Dumnezeu.
Amin!”