
,,Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă îţi pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Şi dacă toată lumea ar fi a ta, dacă ai fi stăpân peste tot pământul, chiar şi dând tot ce ai, nu ai putea cumpăra un suflet.
Chiar de ai purta nu una, ci o mie de coroane împărăteşti şi ai fi stăpân peste multe trupuri sănătoase, atunci când trupul tău este lovit de o boală ce nu cunoaşte vindecare, poţi să dai întreaga ta împărăţie, şi nu vei căpăta din nou sănătatea. Dacă nu poţi face asta pentru trup, o să poţi pentru suflet? Dumnezeu ne-a dat două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi, astfel încât dacă una păţeşte ceva, să ne slujim de cealaltă. Dar dacă pierdem sufletul, de unde mai găsim altul?’’
Pentru a reuşi să îţi păstrezi sufletul curat, pentru a reuşi să dobândeşti darurile Sfântului Duh, pentru a-L avea pe Hristos în inima ta, trebuie să renunţi la plăcerile lumii acesteia trecătoare, trebuie să renunţi la a avea o viaţă plină de huzur, trebuie să mai şi posteşti, trebuie să mai răpeşti din timpul tău pentru rugăciune, pentru mers la biserică, trebuie să renunţi la petreceri, trebuie să renunţi la a sta cu lumea asta agitată, trebuie să renunţi la slava deşartă, trebuie să renunţi la multe lucruri care îţi oferă plăceri trecătoare.
Trebuie să iubeşti cumpătarea, simplitatea, liniştea, rugăciunea, postul, trebuie să oferi din timpul tău aproapelui, să faci fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti, trebuie să trăieşti nu pentru tine, ci pentru Dumnezeu şi aproapele, trebuie să îţi trăieşti viaţa împlinind poruncile Lui Dumnezeu, trebuie să nu fii atras de bogăţiile lumii acesteia, să nu fii legat cu sufletul de partea materială, ci trebuie să îţi doreşti să evoluiezi spiritual, să îţi îmbogăţeşti doar sufletul, căutând mai mult cele cereşti decât cele pământeşti, căutând cele nestricăcioase şi nu cele trecătoare şi stricăcioase.
Trebuie să ne dorim cu toţii să ne curăţim sufletul de întinăciunea păcatului, să îl împodobim cu virtuţi pentru a-l face tron al Împărăţiei Lui Hristos, să ne îmbogăţim sufletul şi doar el să fie comoara pe care trebuie să o agonisim pe acest pământ, pentru că bogăţia sufletului ne va asigura bogăţia vieţii veşnice, ne va dărui bogăţia Împărăţiei Lui Dumnezeu, ne va asigura mântuirea, care valorează mai mult decât toată lumea asta cu toate bogăţiile din ea.
Sfântul Ioan Gură de Aur