„Important e ca atunci când postim să ne lepădăm de ceva ce ne place şi să fugim de îmbuibare ca să-i facem loc lui Hristos.
Şi cum Îi facem loc?
Rugându-ne! Postim de mâncare ca să descoperim două lucruri: că suntem flămânzi, că oricât am mânca nu ne săturam niciodată şi că suntem flămânzi. Suntem flămânzi de Dumnezeu şi trebuie să-L mâncăm pe Dumnezeu.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l descoperim este că noi nu avem viaţa în noi, că fără mâncare murim, că viaţa trebuie alimentată din afară, că nu ne putem întreţine singuri viaţa. Nici pe cea biologică, şi cu atât mai mult pe cea duhovnicească. Or, postul Bisericii ne învaţă că viaţa biologică se întreţine cu bunătăţile cele pământeşti luate cu mulţumire şi cumpătare, iar cea veşnică, „cereasca Domnului Împărăţie”, se primeşte în dar de la Cuvântul lui Dumnezeu.”