Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, de aceea veneau la el mulţi tineri, de pretutindeni, care doreau să slujească lui Hristos. Iar el, având darul înainte-vederii, îi povăţuia pe fiecare, trimiţându-i la mănăstiri din Moldova, unde au ajuns călugări desăvârşiţi.
Odată l-a întrebat un tânăr din Zărneşti:
– Moş Gheorghe, vreau să mă fac călugăr. La ce mănăstire să mă duc?
– Ascultă, drăguţă. Dacă vrei să te mântuieşti, du-te acolo unde sunt mai multe ispite!
Altădată l-a întrebat ucenicul său, Dumitru Trofin, din Piatra Neamţ:
– Moş Gheorghe, m-am hotărât să mă duc la Sfântul Munte. Ce sfat îmi dai?
– Drăguţă, nu te duce la Sfântul Munte. Poţi fi şi aici călugăr bun. Du-te la Schitul Sihăstria. Acolo este un egumen ales şi are mare nevoie de fraţi. Deci, ascultându-l, ucenicul a ajuns duhovnic iscusit.
Alţi doi ucenici ai bătrânului, anume Ioan şi Constantin Păvălucă, mocani vestiţi din comuna Breţcu (Covasna), l-au întrebat:
– Moş Gheorghe, vrem să ne facem amândoi călugări. Donăm mănăstirii şi averea noastră formată din 500 de oi. La care mănăstire să mergem?
– Drăguţă, mergeţi la Mănăstirea Neamţ. Acolo este mântuirea voastră!
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 500-501)