Spune pe 15 aprilie Rugăciunea Sfântului Aristarh, pentru fericire

”Sfinte Apostole Aristarh, roagă-l pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre, să ne aducă vindecarea și să ne ferească familiile de necazuri.

Tu, Apostole, cel ce stai înaintea Scaunului lui Dumnezeu ca un slujitor și servitor al Lui şi ca un luminător înţelegător, cere luminare nouă celor ce cinstim pomenirea ta.

Uitându-te către Dumnezeu, prin Dumnezeieştile tale cercetări ne-ai mântuit pe noi, care eram întrurăutatea nebuniei idoleşti şi primejduiţi, făcându-ne nouă mântuitori.
Ca un Luceafăr cu bună podoabă strălucind lumii, ai alungat prin credinţă, întunericul cel adânc al înşelăciunii şi ai luminat sufletele.

Pentru aceasta toată Biserica cea zărită de lumină cântă astăzi, Apostole, pomenirea ta cea purtătoare de lumină, slăvind pe Hristos,

Amin!”

Filed under: Rugaciunea zileiTagged with: , ,