Tăcerea mea a socotit o dispreţuire

Va părea de necrezut cât de exigent era în privinţa păstrării tăcerii, mai ales faţă de oamenii din afara obştii noastre.

Într o zi Stareţul mi a spus:

– Ia traista cu grâu în spate şi mergi la moara de la Sfânta Ana ca să l macini. Dar ia aminte, să nu vorbeşti cu morarul. Nici măcar un cuvânt să nu adaugi la cele pe care ţi le spun. Iar dacă te va sili, să i spui: „Nu am binecuvântare să ţi spun altceva în afara acestor cuvinte”.

Ce puteam să fac? Am luat traista cu grâu, am pus o pe umăr şi am pornit.

Acolo, la moară, era un om care purta fes şi dulamă, dar era mirean. Merg, aşadar, la acesta şi îi spun:

– Vă rog să măcinaţi acest grâu. Spuneţi mi când să vin să l iau şi cât vreţi pentru aceasta?

– Şi de unde eşti tu? Pe cine ai stareţ?

– Luaţi grâul şi spuneţi mi când să vin să l iau.

– Eu cu tine vorbesc, de unde eşti şi cine este stareţul tău?

Atunci am plecat capul, dar nu am vorbit, ci i am dat grâul şi l am întrebat:

– Când să vin după el?

Omul era mirean, nu ştia ce înseamnă viaţă călugărească şi de aceea tăcerea mea a socotit o dispreţuire.

– De ce nu mi spui cine este stareţul tău?, m a întrebat acela mânios.

În cele din urmă mi a spus:

– Vino în cutare zi!

Am făcut o plecăciune şi am plecat, lăsându l pe om foarte mânios.

Toate aceste lucruri mi le a poruncit înţeleptul Stareţ. Era grea nevoinţa tăcerii, dar cât de mult m a folosit!

Extras din Starețul meu Iosif Isihastul – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: ,