Noi, la Sfântul Munte ne trezeam fără ceas. Când venea ora, îndată ne sculam. Şi obosit de-ai fi fost seara, şi chiar dacă ai fi adormit târziu, când venea ora, zburai în picioare. Este o obişnuinţă, îndată ce te trezeşti, să zbori în picioare. Bineînţeles, se poate şi să te întorci pe cealaltă parte şi să te ia somnul până …
Citeste mai mult >
Tag: trezesti
Când te trezeşti, dimineaţa, încearcă să-ţi îndrepţi gândurile către Dumnezeu
Când te trezeşti, dimineaţa, încearcă să-ţi îndrepţi gândurile către Dumnezeu.
Aceasta trebuie să fie cea mai firească activi¬tate şi în celelalte momente ale zilei, pentru că nu există fiinţă căreia Dumnezeu să nu-i fie atât de necesar, atât de drag, atât de dorit.
Căci fiecare lucru pe care îl avem sau l-am avut, chiar şi propria noastră fiinţă – absolut …
Citeste mai mult >
Trezeşte-te la miezul nopţii şi spune cuvintele acestea: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale”
La miezul nopţii trezeşte-te şi laudă pe Domnul Dumnezeul tău. În ceasul acesta a înviat Domnul nostru şi a lăudat pe Tatăl, drept aceea şi nouă ni s-a poruncit a lăuda pe Domnul la această vreme.
După ce te scoli, mai
întâi spune stihul acesta: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie
spre judecăţile dreptăţii Tale” (Ps. 118, …
Citeste mai mult >