În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Şi Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele …
Citeste mai mult >
Tag: trup
Şi ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului şi sufletului; şi ne păzeşte pe noi de întunecatul somn al păcatului şi de toată întunecata şi cea de noapte patima a dulceţii
Şi ne dă nouă Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului şi sufletului; şi ne păzeşte pe noi de întunecatul somn al păcatului şi de toată întunecata şi cea de noapte patima a dulceţii.
Conteneşte întărâtările patimilor, stinge săgetile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastră cu vicleşug. Zburdarile trupului nostru le potoleşte şi tot gândul nostru cel pământesc …
Citeste mai mult >
Medicamentele sunt pentru bolnavi. Lumina este pentru ochi. Mintea este pentru a gândi cu ea

Am crescut într-o lume în care aviatorii, ca Saint Exupery, aveau voie să scrie cărți, iar doctori ca Anton Cehov să facă dramaturgie, fără ca cineva să le reproșeze că nu sînt “specialiști”.
Pînă mai ieri, jurnaliștii din toată lumea scriau investigații economice
sau medicale, fără ca cineva să le închidă gura pentru că nu sînt
“specialiști”. Tot ce conta …
Citeste mai mult >
Bunicii după trup ai Domnului și bunicii omului

În fiecare an, prima sărbătoare a lunii septembrie ne aduce bucuria reîntâlnirii cu Maica Domnului, a cărei binecuvântată naştere o prăznuim în a opta zi a lui Răpciune, proslăvire menită parcă să roureze curgerea anotimpului culorilor cu a Născătoarei de Dumnezeu necontenită ocrotire.
Îndată după praznicul luminat al
Nașterii Maicii Domnului, urmează ziua de proslăvire a Sfinților Ioachim și
…
Citeste mai mult >