– Ursul ucenic de la Tarnița –

În pustietatea pădurilor vrâncene, cel mai

apropiat ucenic al părintelui Nil, era un urs care

dormea la picioarele lui, îl învelea şi-i aducea

apă. Nişte vânători au vrut să-l împuşte. Ei nu

ştiau, că ursul era cu părintele. Acesta, fuga,

fuga, la părintele Nil. Când a ajuns la uşă, hop și

vânătorii.

” – Stați aşa! Este ucenicul meu!” le-a strigat părintele.

Le-au cazut armele din mână, s-au îngălbenit

la față. Avva i-a mărturisit, i-a binecuvântat şi le-a dat drumul, spunându-le:

“- Să nu mai omorâți animalele!”

Cum a ajuns ursul ucenicul părintelui? Mergea părintele pe o potecuță, când, lângă un copac mare tăiat, a întâlnit

un urs gemând de durere. Avea o aşchie înfiptă

adânc într-una din labe. Laba ii era umflată şi plină de puroi.

Părintele Nil i-a spus:

”-Moş Martine, dă laba încoace!”

Ursul a întins laba părintelui, care cu o smucitură adâncă i-a strâns-o, să-i curgă tot

puroiul. I-a sărit în ochi, dar mai întâi a țâşnit parcă

un fel de gălbenuş de ou, mare cât o portocală.

Când a ieşit acea răutate, ursul a leşinat. Dar nu

a stat nici jumătate de oră, s-a sculat vioi, că de-acum îi scosese toată rădăcina durerii. Apoi i-a

spălat rana cu Sfânta aghiasmă, i-a pus Sfântul

mir, l-a pansat bine, cu batiste atinse de moaştele

Sfintei Parascheva.

Obosit, ursul, a adormit din nou. A doua zi,

părintele l-a dezlegat şi a văzut că mai avea doar

o găurică mică în labă. A treia oară nu l-a mai

pansat, pentru că era vindecat. Dar a doua zi dimineata, după ce s-a vindecat, în zori, cine era

la uşa pustnicului? Ursul, cu un stup de miere de

albine. I l-a adus drept recompensă că l-a ajutat. A salutat ca un om cu mâna, apoi a plecat.

De atunci a rămas la uşa pustnicului o inscripție:

” Animalele sălbatice sunt mai domestice decat limba creştinului! ”

Din cartea Sfântului Nil Dorobanțu ”Ieroschimonahul Nil Dorobanțu nebun pentru Hristos şi flacăra vie a monahismului secolului XX”, paginile 103, 104.

NIL DOROBANȚU 1920 – 1977

Filed under: Învățături