
În pustietatea pădurilor vrâncene, cel mai
apropiat ucenic al părintelui Nil, era un urs care
dormea la picioarele lui, îl învelea şi-i aducea
apă. Nişte vânători au vrut să-l împuşte. Ei nu
ştiau, că ursul era cu părintele. Acesta, fuga,
fuga, la părintele Nil. Când a ajuns la uşă, hop și
vânătorii.
” – Stați aşa! Este ucenicul meu!” le-a strigat părintele.
Le-au cazut armele din mână, s-au îngălbenit
la față. Avva i-a mărturisit, i-a binecuvântat şi le-a dat drumul, spunându-le:
“- Să nu mai omorâți animalele!”
Cum a ajuns ursul ucenicul părintelui? Mergea părintele pe o potecuță, când, lângă un copac mare tăiat, a întâlnit
un urs gemând de durere. Avea o aşchie înfiptă
adânc într-una din labe. Laba ii era umflată şi plină de puroi.
Părintele Nil i-a spus:
”-Moş Martine, dă laba încoace!”
Ursul a întins laba părintelui, care cu o smucitură adâncă i-a strâns-o, să-i curgă tot
puroiul. I-a sărit în ochi, dar mai întâi a țâşnit parcă
un fel de gălbenuş de ou, mare cât o portocală.
Când a ieşit acea răutate, ursul a leşinat. Dar nu
a stat nici jumătate de oră, s-a sculat vioi, că de-acum îi scosese toată rădăcina durerii. Apoi i-a
spălat rana cu Sfânta aghiasmă, i-a pus Sfântul
mir, l-a pansat bine, cu batiste atinse de moaştele
Sfintei Parascheva.
Obosit, ursul, a adormit din nou. A doua zi,
părintele l-a dezlegat şi a văzut că mai avea doar
o găurică mică în labă. A treia oară nu l-a mai
pansat, pentru că era vindecat. Dar a doua zi dimineata, după ce s-a vindecat, în zori, cine era
la uşa pustnicului? Ursul, cu un stup de miere de
albine. I l-a adus drept recompensă că l-a ajutat. A salutat ca un om cu mâna, apoi a plecat.
De atunci a rămas la uşa pustnicului o inscripție:
” Animalele sălbatice sunt mai domestice decat limba creştinului! ”
Din cartea Sfântului Nil Dorobanțu ”Ieroschimonahul Nil Dorobanțu nebun pentru Hristos şi flacăra vie a monahismului secolului XX”, paginile 103, 104.
NIL DOROBANȚU 1920 – 1977