De vorba cu Parintele Vasile Ioana: “Eram departe unii de altii, dar simteam cum bat inimile romanilor in acelasi ritm”

Parintele Vasile Ioana slujeste la Biserica Sfantul Nicolae Dintr-o Zi, din Bucuresti, si este deja foarte cunoscut, mai ales prin prezenta sa pe Facebook, unde are o comunitate semnificativa, de aproape 450.000 de oameni care s-au adunat virtual in jurul sau pentru ca, dupa cum spune chiar dansul, “vorbeste pe limba lor”. Intr-un interviu oferit Ziare.com, parintele povesteste care au fost cele mai emotionante momente din aceasta perioada, ce impact a avut pandemia de COVID-19 asupra credinciosilor, dar si ce nu ar trebui sa uite oamenii de sarbatori.



Smerenia, cea mai importanta lectie pe care oamenii au invatat-o in pandemie



Parintele Vasile Ioana considera ca, in urma acestui an plin de incercari, total atipic, oamenii au invatat smerenia. El explica cum aceasta virtute “a intrat in mase” tocmai pentru ca omenirea a fost luata pe nepregatite si, brusc, aproape de pe o zi pe alta, s-a simtit neputincioasa.

“Smerenia! Chiar daca oamenii ar trebui sa dobandeasca aceasta virtute in conditii de normalitate, iata ca o dobandim in conditii speciale, atunci cand avem un accident, cand ne imbolnavim, sau cand vine un eveniment social pentru care nu suntem pregatiti. Atunci incepem sa realizam ca nu suntem stapanii lumii, ca nu traim 1.000 de ani, ca suntem muritori, ca niste papadii, ca suntem neputinciosi si fara ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic.



Smerenia a intrat acum in mase, cumva prin aceasta stare de neputinta pe care o are omenirea. Cred ca nimeni nu a fost pregatit pentru asa ceva”, spune Vasile Ioana.



In plus, Parintele adauga ca perioada in care Bisericile au fost inchise nu a facut decat sa intareasca credinta oamenilor, care l-au vrut pe Dumnezeu mai mult decat in perioada in care totul era normal: “Situatiile dramatice ne cheama cumva spre Dumnezeu ca la ultima speranta pe care omul o mai poate avea”.



Dorul de comuniune



Intrebat ce le-a lipsit cel mai mult oamenilor cand nu au putut sa participe la slujbe, Parintele Vasile Ioana aminteste comuniunea. Povesteste despre legaturile puternice care se leaga intre membrii unei parohii, dar isi si aduce aminte cum, dupa slujbele pe care le tinea, toate restaurantele din jurul Bisericii unde slujeste erau pline de enoriasi care fie discutau despre predica zilei, fie despre lucrurile din viata de zi cu zi.

“Comuniunea! In parohie se creeaza niste legaturi fantastice intre oameni. Extraordinar de puternice. Credinciosii sunt de profesii diferite, au un statut social diferit, insa, in acelasi timp, ii leaga prietenia. Oamenii se cunosc pe nume, se ajuta unii pe altii.



In timpurile obisnuite, toate restaurantele din jurul Bisericii mele erau pline dupa slujba pentru ca majoritatea oamenilor se adunau dupa Liturghie si povesteau.



Comuniunea genereaza o stare de bine si un sentiment de apartenenta si de siguranta. Omul isi da seama ca nu e singur”, povesteste Vasile Ioana.



Cele mai emotionante momente din cariera, in timpul pandemiei



Parintele Vasile Ioana isi aminteste despre doua momente din timpul pandemiei, despre care spune ca au fost cele mai emotionante din cariera sa de preot, in aceasta perioada.

“Cel mai emotionant moment din cariera mea a fost atunci cand am facut karaoke cu Prohodul. Am creat pe pagina de YouTube fotografii cu fiecare strofa a Prohodului si, in timp ce noi cantam in Biserica, oamenii cantau cu noi, de acasa. Cantam si plangeam de bucurie pentru ca oamenii puteau canta departe de tara, de casa, de Biserica.



Se vede foarte clar ca, prin aceste retele, prin acest nou sistem de comunicare, se poate ajunge la capatul lumii. Este util daca este bine folosit.



Urmatorul moment emotionant a fost de Pasti, cand, la ora 12 ziua, m-am dus intre blocuri si am cantat Hristos a Inviat. Oamenii au iesit in balcoane si au cantat cu mine. I-am strigat pe nume, pentru ca imi cunosc parohienii pe nume. A fost un moment de emotie extraordinara pentru ca eram departe unii de altii, dar dragostea de Dumnezeu ne-a unit si simteam bucuria si cum bat inimile romanilor in acelasi ritm”, isi aminteste Vasile Ioana.

Online-ul si rolul important pe care il are



Parintele Vasile Ioana spune ca a inteles rolul online-ului inainte de pandemie, fiind prezent pe retelele de socializare cu aproximativ doi ani inainte de aparitia virusului. El mai spune ca i-a inteles “rostul si rolul urias” si explica cum l-a ajutat sa fie alaturi de tot mai multi oameni.



“Eu eram deja in online cand au aparut recomandarile pentru ca i-am inteles rostul si rolul urias. M-a ajutat teribil. Sunt impotriva vedetismului, eu sunt slujitorul Domnului, dar in acelasi timp am incercat sa vorbesc pe intelesul oamenilor, sa ies dintr-un limbaj de lemn.
Nevoia oamenilor de mesaj pe intelesul lor este uriasa.



De cand am inceput sa transmit slujbele online, a fost o mare bucurie pentru multi romani din diaspora. De exemplu, in perioada in care romanii din Italia erau in lockdown, a fost o mare mangaiere pentru ei. Eu aveam zilnic interventii in care faceam rugaciuni, tineam cuvinte de intarire, cantam cu ei, toate acestea erau semne de dragoste”, spune Vasile Ioana.



Craciunul, o sarbatoare care nu ar trebui sa fie prilej de raspandire a virusului



Nu toti romanii isi vor putea petrece sarbatorile alaturi de cei dragi, fie pentru ca s-au infectat, fie din teama de a nu ii pune in pericol pe cei mai vulnerabili. Cu toate ca este un motiv de mahnire, sfatul Parintelui Vasile Ioana pentru fiecare roman este sa “stea cuminte sau cu minte”.



“Primul sfat ar fi: stai cuminte acasa! Acest stai cuminte inseamna mai mult decat credem noi. Bunica, cand spunea stai cuminte, spunea stai cu minte. Asta inseamna sa fii in alerta, in stare de veghe, sa te protejezi in asa fel incat sarbatoarea sa nu fie prilej de raspandire a virusului.



De Craciun este bine sa nu-l ispitim pe Dumnezeu. Sa fim cuminti si sa aratam ca ne pasa de aproapele nostru mai mult decat de noi. Bucura-te de sarbatoare in felul in care te poti bucura, fara sa il afectezi pe aproapele tau.



Al doilea sfat: accepta ca situatia este trecatoare. Avem un exemplu clar si in viata lui Iisus, fuga in Egipt. Daca Iisus a fugit in Egipt, a fugit de rau, de moartea iminenta din partea lui Irod imparatul, atunci, dupa modelul Lui, si noi ar trebui sa fugim de acest virus”, mai spune Vasile Ioana.



Un copil adopta un varstnic

Parintele Vasile Ioana povesteste ca, in fiecare an, cei aproximativ 100 de copii din parohie se intalneau la “atelierele de bucurii”, unde cei mici confectionau decoratiuni pentru bradul de Craciun. Cum in acest an nu mai este posibil, fiecare copil “adopta” un varstnic.

“Copiii parohiei noastre vor lasa la usile varstnicilor un pachet cu cele necesare pentru sarbatori. Mai mult, copilasii scriu cu manuta lor o scrisoare, un mesaj de sarbatori. Avem circa 100 de copii cu varste intre patru si 12 ani care vor participa la actiune si vor aduce bucurie batranilor”, adauga Vasile Ioana.




Momentele de teama

Vasile Ioana isi aduce aminte ca au fost momente, in decursul anului, cand a simtit teama. Cu toate ca s-a protejat si ca a respectat reglementarile, intra in contact cu foarte multi oameni, astfel ca au fost zeci de cazuri cand a fost sunat sa i se spuna ca un om cu care tocmai s-a intalnit a fost infectat cu COVID-19.


“Da, mi-a fost frica. Spovedesc foarte multi oameni, cateva mii chiar. Am purtat de fiecare data masca atat eu, cat si persoana din fata mea. Am avut momente cand m-a sunat cineva, cateva zile mai tarziu, si mi-a spus ca a fost depistat pozitiv. Apoi am zis, am facut tot ce tinea de noi, ne-am protejat. De cand a inceput pandemia, nu am avut absolut nimic. Multumesc lui Dumnezeu.



Daca te feresti, daca esti atent, Dumnezeu te ajuta. Daca nu poti masca, nici Dumnezeu nu mai are ce sa iti faca. Adica, ii arati lui Dumnezeu ca esti precaut, serios, ca vrei sa ii feresti pe ceilalti si El te va ajuta.



E ca si cum ai merge cu masina. Daca mergi cu viteza mica, Dumnezeu te poate salva de la un potential accident. Daca mergi si cu viteza mare, incalci si regulile, oricat de credincios ai fi fost cu 10 minute inainte, poti sa faci un accident mortal, Doamne Fereste”, argumenteaza Vasile Ioana.




Asteptarile de la anul urmator



Parintele Vasile Ioana explica ca si-ar dori ca oamenii sa fie mai buni si sa nu se mai judece aspru unii pe altii, mai ales ca, spune el, anul urmator o sa fie si mai greu decat 2020. El crede ca oamenii o sa fie obositi psihic, astfel ca o sa fie nevoie de multa dragoste si rabdare.

“Anul urmator astept ca oamenii sa fie mai buni, sa nu se mai judece atat de asupru unii pe altii, sa nu mai caute vina si sa incerce sa isi ofere maximul, editia cea mai buna, pentru ca anul viitor va fi mai greu decat 2020.



Omul, in 2020, a fost surprins, dar a avut resurse din trecut, resurse interioare. Anul viitor o sa fie mai greu pentru ca o sa constatam ca pandemia nu se termina atat de repede cum ne-am dori si o sa dam semne de oboseala psihica si emotionala.



Oamenii o sa fie mai recalcitranti, mai lipsiti de empatie, de rabdare. Daca nu avem dragoste si rabdare, si daca nu avem o relatie vie du Dumnezeu, putem intra intr-o stare de anxietate”, spune Vasile Ioana.



Mesajul de sarbatori



“De sarbatori le urez crestinilor si tuturor celor care vor sa petreaca aceste sarbatori cu bucurie, sa gaseasca bucuria in pruncul Iisus, nu in mancare, nu in bautura, nu in traditii care n-au legatura cu Hristos, ci in persoanjul central al sarbatorii, pruncul Iisus, care a venit sa ne salveze, sa ne purifice si sa ne dea speranta”, transmite Vasile Ioana.

Filed under: ÎnvățăturiTagged with: